Treaz in Babylon
M-am trezit in sudori reci. Cred ca am avusesem un vis tare urat. Mintea mea nu isi putea aduna amintirile sale despre acel cosmar, asa ca am zis sa ma dau jos din pat. De fapt, stateam asa, sprijinit de marginea patului, holbandu-ma la mainile mele patate de cerneala. Un strop sarat de transpiratie mi-a cazut cu zgomot pe genunchi, trezindu-ma si mai tare.
„Ammi, m-a strigat stapanul meu, vino, arata-mi cartile! Vreau sa stiu cate vite am vandut ieri… grabeste-te. Trebuie sa numaram.”
Numele meu este Ammi, si sunt sclavul unui bogat si respectat negutator pe nume Damiq. Viata mea nu e asa de rea… nu, nu fiti pacaliti de faptul ca stapanul meu m-a chemat in inima zorilor sa il ajut sa-si numere daravelile. Nuuu… eu sunt un privilegiat. Alti sclavi din Babylon sunt pusi la munci cumplite. Eu, pe de alta parte, tot ce am de facut este sa imi aduc aminte numerele stapunului meu.
Eu sunt memoria lui Damiq. Vite, bani, fii si fiice, chiar si ibovnice… pentru mine toate sunt numere. Toata ziua, si, cateodata, chiar si in creierii celor mai intunecate nopti, imi tin capul batran atintit asupra dragelor mele papirusuri si pictez frumoase numere. Cateodata glumesc in sinea mea ca daca totul ar fi pierdut pentru mine, tot mi-ar ramane compania placuta a numerelor mele misterioase.
Aici, in iubitul nostru Babylon, putini oameni sunt invatati in tainele numaratului asa ca stapanul meu ma pretuieste profund. Pentru majoritatea sclavilor, numerele nu inseamna nimic, iar pentru majoritatea stapanilor, ele inseamna bani.
50 de vite inseamna saracie. 500 de vite, pe de alta parte, inseamna o gramada de avere. Un copil inseamna ca familia este pe cale de a saraci. Sase copii deja inseamna o sansa buna pentru o gospodarie privilegiata. In fiecare luna, soldatii vin sa ia a noua parte din banii facuti de stapanul meu. Vedeti? Totul inseamna numere.
“Ammi, grabeste-te… adu-mi registrele pe data.”
Acesta trebuie sa fie stapanul meu. Ma intreb de ce o fi atat de ingrijorat incat sa vrea sa isi numere daravelile chiar inainte de prima rugaciune. Nu se face asa ceva… cred ca ii va purta ghinion. Hmm…. hai sa arunc o privire peste neispravitele alea de carti.
Of, oasele mele batrane… le simt atat de dureroase. Parca m-as fi zvarcolit toata noaptea in somn. Ce-oi fi visat intr-atat de suparator, incat sa ma chircesc tot peste noapte ? Nu reusesc sa imi amintesc… off este atat de rau sa uiti. Sper numai sa nu uit niciodata numerele stapanului meu. Cred ca atunci mi-as afla sfarsitul.
Hai sa ma uit pe registrul acestui anotimp. Iata-l. Nu e nimic in neregula cu cifrele. Stapanul meu a vandut 20 de vite pe care a primit in schimb trei uncii de sare. Apoi, a cumparat doua haine pentru nevasta si niste merinde, cat jumatate de uncie de sare. Dupa aceea, a mai cumparat 30 de oi pentru lana, pe care a platit negustorului 10 capete de vite.
Asta inseamna : 20 de vite = 3600 unitati. 3 uncii de sare = 1200 de unitati. 2 rochii + mancare = aproximativ 300 de unitati.
Stai putin ! Vanzatorul nu i-a adus inca cele 30 de capete de oi. Nu le pot pune in numere. Soldatul ar veni sa ceara tributul pentru oi. Of, daca ma innebuneste ceva pe lumea asta este faptul ca un pot sa pun “nimic” in cifre.
Am atatea numere cat as putea numara intr-o viata de sclav, dar atunci cand nu am nimic, nu pot pune asta in cifre. Stapanul meu spune mereu ca nu e bine deloc sa nu ai nimic. De ce ar avea cineva nevoie sa inscrie faptul ca nu are nimic ?
El nu intelege. El este bogat… pentru el, un numar mic inseamna saracie, iar un numar mare inseamna avutie. El viseaza sa aiba o gramada de sclavi, vite, cade si fii. In schimb, ma uit la mine. Eu nu am avut niciodata nimic mai mult decat bucata asta veche de carpa care imi acopera trupul, cartile mele si numerele.
Nu am familia, nu am nici bani! Cum sa scriu toate acestea in cifre?
“Ammi, vino! Adu-mi cartile!”
Cateodata imi doresc ca stapanul meu sa cunoasca taina numaratului. Asa, as fi liber de intrebarea asta chinuitoare a “nimicului”. Cum sa ii explic ca registrele lui nu pot spune adevarul? Ca registrele spun ca el a primit 30 de capete de oi, cand el, intr-adevar, nu are inca nicio oaie.
Ma torturam in sinea mea astfel, in timp ce stapanul meu ma tot chema din cand in cand. Dupa ceva vreme, cred ca a adormit la loc. Poate ca bietul negustor doar visa. Mi s-a mai intamplat sa il aud vorbind in somn despre registrele sale. Imi imaginez ca totusi nu poate fi atat de grozav sa fii bogat daca nici in somn nu scapi de grija numaratului avutiei.
Vorbind de somn… cred ca tocmai mi-am amintit o imagine din vis. Da, sigur ca da. Acum imi dau seama de unde am picioarele atat de chircite. Cand sa ma trezesc mai bine din amorteala, am realizat ca inca ma hoblam la palmele mele pline de cerneala, iar picatura rece de transpiratie inca o puteam simti pe genunchi. Oare cat timp trecuse de cand ma trezisem? Nu putea fi mai mult de o clipa.
Am aruncat o privire pe fereastra. Intunericul era atat de adanc. Nu puteam vedea nicio casa, niciun magar, niciun caine, nicio vaduva fantomatica plangandu-si barbatul pierdut in razboi. Nu vedeam nimic. Exact ca in visul meu, eram inconjurat de nimic. Era ca si cum as fi stat intins pe spate, intr-un lan de iarba, bucurandu-ma de caldura binecuvantata a Soarelui. In schimb, in inchipuirea mea din vis, nu ma inconjura nimic.
Am incercat sa imi misc mainile. Spre marea mea uimire, am descoperit ca nu puteam. Desi nu era nimic in jurul meu, nu aveam spatiu ca sa mi le misc. M-am uitat in jos la trupul meu. Nu era niciun trup. Eram eu, acolo, imi simteam respiratia prin narile incordate, dar nu puteam vedea nimic… nici pe mine si nici imprejurarile mele. Ce cosmar oribil! Parca as fi fost ingropat de viu, deja pus in mormantul care avea sa ma gazduiasca pe vecie.
Nimic, nimic…. cum as fi putut fi inconjurat de nimic? Of, ce vis cumplit! Ar trebui sa ma vad cu batranul vraci. Oare mi-o fi venit timpul ? Sunt batran, am 240 de anotimpuri de cand am invatat pentru prima data sa manuiesc numerele. Poate este vremea pentru mine sa trec in lumea de dincolo iar zeii vor sa ma pregateasca trimitandu-mi aceste simtaminte in vis.
Ma intreb daca nimicul este, intr-adevar, legat de moarte. Oare ar putea fi posibil ca nimicul sa fie numarul mortii asa incat nici cei mai sfinti preoti nu indraznesc sa il scrie in numere ?
Ah, intrebari chinuitoare! Cum torturati voi sufletul unui biet sclav care traieste din numaratul afacerilor stapanului sau.
Dar batranul intelept care m-a invatat cum sa folosesc numerele. … el a spus ca moartea este doar un nou inceput. Ca atunci cand spiritele noastre ni se despart de trup, devenim oameni noi. Ar fi cumva posibil sa indraznesc sa gandesc ca nimicul ar fi de fapt numarul care uneste sfarsitul de noul sau inceput?
Daca stau si ma gandesc, nimeni nu a numarat pana la sfarsitul numerelor. Nici macar eu, in cele 240 de anotimpuri de numarat, tot nu am ajuns mai departe de 1.470.000. Cine stie care o fi ultimul numar? De fapt, la o examinare mai atenta s-ar parea ca nici primul numar nu poate fi cunoscut.
Registrele, spre exemplu, nu spun niciodata ce inseamna nimicul. De cate ori am de scris o afacere in care doar una dintre parti a inmanat bunul, las un spatiu liber pentru partea care urmeaza a fi executata mai tarziu.
Ehe… cartile astea vechi…. sunt pline de spatii goale. Ce ciudat ca toata viata asta este asa plina de nimicuri. Culmea, daca ar fi sa le pun pe toate unul langa celalalt, nici macar nu as mai avea nevoie de o carte. Ia-uite ce chestie, nici nu m-am gandit pana acum la treaba asta.
Ce mult seamana gandurile acestea rebele cu visul meu… in care aveam toata goliciunea in jurul meu si totusi niciun spatiu care sa o umple. Ehee… ganduri bizare.. sper ca nu ii voi mania pe zei, cu atare fantezii indraznete despre numere. Le iubesc atat de mult, ele inseamna totul pentru mine si nu as vrea sa trec in lumea de dincolo fara a le fi stapanit secretele.
Un numar care ar lega impreuna primul si ultimul numar intr-un frumos lant ca un cerc… asa cum sunt cercurile perfecte din aur care impodobesc gaturile frumoaselor doamne…. Un singur numar.
PS: M-am trezit in sudori reci, in dimineata aceasta. Am avut un vis cumplit… numele meu este Ammi si l-am descoperit inventat ? pe zero.
Tremura… atat de tare incat din paharul de whisky pe jumatate gol se tot revarsau rauri reci peste mainile sale amortite. Isi simtea sangele zgariandu-i peretii venelor in timp ce curgea cu atata furie prin tot corpul, durandu-l surd… ar fi vrut sa zdrobeasca sticla pe care abia o mai simtea in pumn… doar raceala de gheata o simtea ca pe o ultima picatura de anestezie.
